Hipsterul, aşa cum îl prezintă definiţia, este ipocrizie dincolo de orice limite. Este o formă (kitschoasă, de altfel) fără fond. Aparţine unui grup, pentru că are nevoie de tot suportul din lume pentru validarea unei pseudoindividualităţi. El s-ar distinge şi de unul singur, dar parcă e mai safe să joci în turmă. Bineînţeles că, deşi e înconjurat de duzine ca el, are un je ne sais quoi care-l individualizează, mai ales în raporturile cu mainstreamul.
Acel ceva al său îl ridică peste mase şi peste prostul gust al acestora, ducându-l undeva în Olimpul ambroziei şi nectarului necomerciale, acolo unde rafinamentul e mai rafinat decât o balegă proaspătă dată prin malaxor.
Totusi ce nu inteleg la hipstari e ca ei desi incearca sa para diferiti sunt foarte multi si abia ii deosebesc.
Exemplu de hipstar idiot: